Fostul fotbalist Constantin „Bebe” Năsturescu a decedat vineri, la vârsta de 81 de ani, jucătorul fiind unul dintre cei mai cunoscuți rapidiști ai tuturor timpurilor.
„Constantin Bebe Năsturescu s-a alăturat Galeriei din Ceruri. Campion cu Rapid în 1967, Bebe Năsturescu a jucat peste 300 de meciuri în alb-vişiniu. Sincere condoleanţe familiei şi prietenilor!”, a anunţat FC Rapid, care i-a dedicat victoria de vineri seara cu FC Argeş (2-0).
Năsturescu, născut pe 2 octombrie 1940, a evoluat pe postul de mijlocaş, adunând şi 6 selecţii în naţionala României. El a mai câştigat şi Cupa României cu Rapid, în 1972.
Regretatul fotbalist a oferit un interviu jurnalistului Nicolae Șerbănescu pentru volumul “Se apropie ora meciului”, autor Petre Cristea (1932-2001), carte aparută in Biblioteca Giurgiuveană în 2014.
„Nu împlinisem trei ani când am rămas singur pe lume. Am fost crescut de bunicii dinspre partea mamei. Bunicul era maistru la Şantierul Naval, aşa că ne descurcam destul de bine.
Ca mai toţi copiii m-am simţit atras de fotbal şi norocul meu a fost că i-am avut antrenori, la Dunărea Giurgiu, pe Ionică Bogdan şi pe Valentin Stănescu. Abia împlinisem 13 ani când a pus ochii pe mine Nea Tinel.
Aceşti doi oameni s-au ţinut de capul nostru să învăţăm carte şi să intrăm la liceu. Eu am făcut mai întâi şcoala profesională, după care am intrat la liceu, pe care l-am terminat la Bolintineanu, în Bucureşti. Era un director, Beldeanu, mare suporter al Rapidului. După liceu am făcut şi o şcoală de maiştri, apoi am intrat la IEFS şi am terminat şi Şcoala de antrenori de fotbal.
Eram ca să zic aşa, realizat, fiindcă mi-era clar că nu poţi juca fotbal o viaţă. Dar să revenim la fotbal”, povestește Bebe Năsturescu.
„La Rapid am ajuns în 1962, când aveam 20 de ani. După numai un an, a venit antrenor Valentin Stănescu, care l-a adus de la Giurgiu ca secund pe Victor Stănculescu. Amândoi, buni pedagogi, ne urmăreau precum cloşca puii, fiindcă Bucureştiul era oraş mare, baruri de noapte şi tot felul de tentaţii. Datorită lor mi-am terminat studiile, ca de altfel şi alţi colegi, fiindcă nu aveam loc de întors.
Ei, pe urmă au început şi deplasările prin ţări străine unde, vai de capul nostru, aveam 2 dolari şi 20 de cenţi diurnă, ce să faci cu ei? Bine, ne mai descurcam cu diverse relaţii, cumpăram la negru şi strângeam două-trei sute de dolari sau mărci, depinde unde plecam.
Pericolul venea de la dinamovişti, că intrau şefii lor în acţiune şi ne băgau în sperieţi. Mi-aduc aminte că odată, cu vreo cinci zile înaintea jocului cu Dinamo, ne-au chemat la Comandament, acolo lângă clubul Dinamo şi ne-au luat la întrebări că de unde avem noi valută. Până la urmă ne-au lăsat în pace, dar prin şicanele astea urmăreau să ne intimideze, să nu putem juca bine împotriva lor.
Nici cu cei de la Steaua nu scăpam mai ieftin. Nu le era gândul decât la încorporare, aşa cum s-a întâmplat prin 1968, când ne-au venit ordine de concentrare la vreo şapte-opt dintre noi. Numai în pielea antrenorului Cristescu să nu fii fost atunci… Ei, până la urmă au lăsat-o mai moale, făceam armata la Chitila şi n-am dormit nici o noapte în unitate”, reconstituie acele clipe fostul rapidist.
Şi-a început cariera la Giurgiu, după care a trecut pe la CFR Roşiori, înainte de a ajunge la Rapid, în 1962. A mai evoluat în cariera sa la Progresul Brăila şi Unirea Focşani. A strâns 3 selecții la echipa națională și 20 de partide în cupele europene, reușind 3 goluri.
Bebe Năsturescu este unul dintre oamenii care şi-a lăsat cel mai adânc amprenta în istoria Rapidului. Cu 288 de meciuri în prima ligă şi cu 20 în cupele europene pentru echipa din Giuleşti, fostul mijlocaş de bandă este printre puţinii oameni care au jucat mai mult de 300 de partide în tricoul vişiniu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER